O tânără se întorcea spre casă, într-o zi ploioasă, când a văzut la marginea drumului un soldat în poziție de salut care părea să nu se fi mișcat de minute bune de lângă mașina sa, în ciuda vremii de afară. Erin Hester a oprit mașina lângă soldat și a vrutContinue Reading

Cu salarii lunare ce ajung la aproape 25.000 de lei, la care se adaugă pensii şi alte indemnizaţii, majoritatea judecătorilor Curţii Constituţionale au declarat venituri fabuloase pentru oamenii de rând. Aceste recompense băneşti mai mult decât generoase pentru o „castă“ ridică semne de întrebare justificate în contextul încrederii scăzute aContinue Reading

“Începând cu anul școlar 2020-2021, elevii vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea școlară”, a anunțat Ministerul Educației. Decizia a fost anunțată printr-un comunicat de presă, după o ședință la sediul ministerului la care au participat ministrul Dezvoltării, un secretar de stat din Transporturi șiContinue Reading

Exemplul CiuGOODean în țara lui „nu se poate”. Prima ȘCOALĂ SMART din mediul rural: Locul unde elevii pot învăța exact ca în Japonia, prezentat în cadrul emisiunii „Asta-i România” Comuna Ciugud, promotorul conceptului „Smart Village” în România, oferă unul dintre cele mai bune exemple de „așa da”, în țara luiContinue Reading

24 decembrie 2019. Tânăra Kaylee Roberts, în vârstă de doar 16 ani, deschidea cadouri alături de familie în Cleveland, un oraș de circa 400.000 de locuitori din Statele Unite. Câteva zile mai târziu fata murea, lent, pe un pat de spital, diagnosticată cu gripă. Alături de ea era familia, careContinue Reading

În Belgia, la 12 ani copiii încheie ciclul primar, care a durat șase ani, și trebuie să se înscrie în ciclul secundar, care durează și el 6 ani, până la terminarea liceului. Înscrierea este un proces destul de complex, dar perfect reglementat, după criterii clare și transparente, stabilite de autoritățileContinue Reading

Călin Popescu Tăriceanu este suspect într-un nou dosar penal. Acuzațiile pe care i le aduc procurori sunt de abuz în funcție și au legătură cu anchetă penală demarată la începutul acestui an. Parchetul General a făcut investigații pentru abuz în serviciu și uzurpare de calități oficiale, după ce parlamentarul CristianContinue Reading