Vela: Am semnat ordonanța militară 8. Exportul de cereale a fost interzis pe perioada stării de urgență

DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Ministrul Afacerilor Interne a anunțat semnarea Ordonanței militare 8. Exportul pentru cereale este suspendat pe durata stării de urgenţă. Apicultorii şi cei care se ocupă cu pescuitul comercial sunt exceptați de la aplicarea restricțiilor de circulație.

Vela a anunţat, de asemenea, că interdicţia referitoare la zborurile pe relaţia Spania este prelungită şi că pieţele agro-alimentare vor rămâne deschise pe perioada stării de urgenţă.

– Intrăm într-o perioadă foarte importantă pentru toată creștinătatea. Aceasta este perioada în care fiecare își face planuri. Sunt conștient că mă adresez unui popor majoritar creștin.

– Au venit peste noi momente mai grele și mai tulburi decât ne imaginam vreodată. Știm că aceste vremuri au adus probleme majore pentru fiecare dintre noi.

– Stând în casă şi respectând recomandările autorităţilor vom reuşi să intră mai repede în normalitatea pe care ne-o dorim cu toţii.

– Știu că aţi dori să fiţi la biserică în Noaptea de Înviere şi la masă cu cei dragi a doua zi. Vom acorda o atenţie deosebită respectării prevederilor legale în această perioadă pentru că nu ne dorim să ne confruntăm cu o explozie a numărului de îmbolnăviri.

– Am semnat ordonanța militară numărul 8, cu următoarele prevederi:

Articolul 1. Din această seara este permisă circulația dupa ora 22 a celor care practică pescuitul comercial.

Articolul 2. Este permisă deplasarea apicultorilor înspre și dinspre stupină. Cei in cauză trebuie să facă dovada cu actele activitătii.

Articolul 3. Este permisă circulația pentru cei care oferă servicii de service auto.

Articolul 4. Am prelungit interdicția zborurilor înspre și dinspre Spania cu încă două săptămâni.

Articolul 5. Piețele agroalimentare rămân deschide pe toată perioada stării de urgență pentru agricultorii care prezintă certificatele de urgență.

– La acestă ordonanță există o anexă care se referă la închiderea totală sau parțială a unor puncte de trecere a frontierei de stat.

– Prin punctele de frontieră Cenat, Nădlac, Turnu, Vărșan, Salonta, Borș, Urziceni și Petea se permite acccesul lucrătorilor transfrontalieri (persoana care face dovada că locuiește și lucrează la o distanță de 30 de km de punctul de frontieră și care se întoarce la locuință o dată pe săptămână)

– În următoarea ordonanță o să fie prevăzute și puncte de la frontiera cu Bulgaria.

– Pe perioada stării de urgență se interzice și se suspendă exportul pentru următoarele produse: grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină de grâu, soia, floarea soarelui, zahăr, produse de patiserie, biscuiți. Aceste prevederi sunt prevăzute într-o anexă la ordonanță.

– În zilele premergătoare sărbătorilor pascale, operatorii economici își pot prelungi programul de funcționare.

– Azi am fost martorii unei situații neplăcute la Cluj, am decis ca, începând de azi, autoritățile competente, cum ar fi Ministerul Transporturilor, vor aviza orice transport aerian chiar dacă aeroporturile sunt în subordinea autorităților județene.

Sursa: Stirileprotv.ro


DISTRIBUIE PE FACEBOOK